Ella - 50 de lei

Vieţile Sfinţilor – una dintre cele mai frumoase cărţi de teologie. Ultima carte aşezată cuminte pe raft. E o carte la care visez demult. Mi-am promis că o cumpăr. Vieţile Sfinţilor – 50 de lei.
Ella – frumoasă, ochi negri, păr lung şi mătăsos, un corp superb, picioare învelite în licra. Atât de fine la atingere... I-am promis că o cumpăr. Măcar pentru o seară. O seară cu Ella – 50 de lei.
Mai am doar 50 de lei în buzunar. Am zis că-mi cumpăr cartea din librărie.Vieţile Sfinţilor. Dar mi-am adus aminte că i-am promis, mai mult sau mai puţin solemn - în funcţie de cantitatea de alcool ingerată - Ellei din Bluemoon că o vizitez. Ce ciudat...compania Ellei are acelaşi preţ ca şi a cărţii. Oare ce să fac? E ultima carte de pe raft. Şi totuşi, dacă nu o văd, starea mea de spirit nu se va îmbunătăţi. 50 de lei a căror absurdă menire să o hotărăşti într-o noapte. 50 de lei pe care să-i împarţi între o carte şi o femeie... Trebuie să trec totuşi pe la librărie. Acolo voi şti ce să fac. Hilar, modul în care o femeie poate deturna destinaţia unor bani. Cel puţin cealaltă destinaţie a banilor mei nu o constituie o sticlă de vodcă. În drum către răspântia mea moral spirituală... Trec printr-un mic pasaj. Pe pereţi, în vitrine, sunt lipite afişele unei campanii pentru prevenirea violenţei împotriva femeii sau aşa ceva, cu poza unei femei desfigurate; cu siguranţă vor fi observate de tinerii sensibili care trec acum pe lângă mine. Sunt mişcat până la lacrimi. De compasiunea cu care aceştia privesc afişul... Iar replicile lor sunt înduioşătoare: “Ia uite, bă, ce i-a dat lu’ asta, maxim în bârnă. A mufat-o rău de tot. Da-o dreacu’ de zdreanţă! Aşa merită toate.” În urma mea, tinerii râd zgomotos. Printre ei se află şi o fată. Sunt optimist cu privire la rezultatele bune ale campaniei. Dar aici e ceva mult mai profund. Nu e vorba de violenţă. Ci de o femeie. Încerc să mi-o imaginez pe Ella în postura aceea. Ella. Ella este un înger frumos şi pur şi magnific, parcă coborât din ceruri în lumea asta mizerabilă. Ella este un înger, o fiinţă a luminii. Ba nu... Ella e o curvă de un pitoresc inegalabil, ajunsă în vechiul nostru burg prin lungile ei peripluri prin Europa. Ella...ultima mea destinaţie. Punctul terminus al plimbărilor mele citadine. Asemenea unui drog letal la care nu pot renunţa, deşi ştiu că în cele din urmă îmi va aduce moartea sufletului, încă mă chinuie şi nu pot renunţa. M-a întrebat ce iubesc, ce găsesc aşa frumos în ea. Aş fi vrut să-i spun că vulgaritatea, zâmbetul ei ieftin, vândut prea des şi oricui, în general gradul la care a decăzut. Aş fi vrut să-i spun că e ca o floare ofilită care nu mai merită nici măcar oboseala şi efortul de a o arunca la gunoi. Mi-ar fi plăcut să-i spun toate acestea, că toate acestea o fac în ochii mei mult mai atractivă şi mai frumoasă decât îşi poate închipui ea cu ciorapii ei lucioşi de licra, cu unghiile lungi, pictate strident, încât să ascundă cu succes pământul gliei strămoşeşti, ascuns ca într-un gest admirabil de patriotism. Ella mă priveşte şi râde suav şi gingaş atunci când îşi aduce aminte de “dobitocul” lovit de romantism ca de Alzheimer, ce îi aducea flori. Într-o vitrină, într-un magazin, poza unei femei ce-mi zâmbeşte misterios. Asemenea Ellei, aşteaptă să fie cumpărată. Moneda este însăşi demnitatea celui care o cumpără. Demnitatea şi neputinţa...neputinţa de a rezista seducţiei...
Cerberii fioroşi de la intrare mă întreabă de fiecare dată dacă “distrusa” pentru care vin este iubita mea. Nu, nu, Ella nu e iubita mea, Ella este cancerul meu, tumoarea ce continuă să crească înlăuntrul meu, chinuindu-mă până voi decide să găsesc un leac ce îmi va distruge boala.
Mi-am promis mie şi divinităţii cărei îi arunc toata vina obsesiei mele, că nu o voi mai vedea pe Ella. Din păcate, promisiunile mele nu au valoare nici măcar pentru mine. Îmi amintesc de Ella, şi o văd în flashuri în fiecare secundă. Ochii ei care îmi şoptesc păcate de neiertat, iar gura-i...răsuflarea-i demonică şi mirosul de gin ieftin şi tutun. Rafinamentul şi delicateţea ei mă îmbată şi nu mă pot despărţi de ea. Paşii mei se îndreaptă, fără să ia seama de voinţa mea, către Ella. Adio, carte frumos învelită, adio, cuvinte frumoase, adio înţelepţi şi sfinţi, vulgaritatea Ellei continua să îmi supună glandele, eliminându-mi raţiunea din ecuaţie, iar eu, asemeni unui învins, nu am nici un cuvânt de spus.
Trec prin faţa librăriei. Clipa fatidică a sosit. Intru, deşi ştiu că nu o voi cumpăra. Inima îmi bate tare să iasă din piept, tobele bat, o întreagă orchestră mă însoţeşte, o coloană sonoră pentru viaţa mea, aşa cum am vrut întotdeauna. “Aţi venit să cumpăraţi cartea desigur, nu ?” Nu ştiu ce să-i răspund vânzătoarei. Cuvintele ei au căzut greu. M-a urcat pe un piedestal de unde o să cad şi o să-mi sparg capul şi o să-mi julesc genunchii. “De fapt nu, banii pentru carte sunt destinaţi unei curve din cale afar’ de vulgară şi oribilă.” Cum aş putea să-i explic eu ei, obsesia mea estetică şi ontologică asupra acestui înger reciclat, cu nimb din tablă ruginită şi aripi de plastic “Made in China”? Aşa că îi zâmbesc politicos şi încerc să o evit. “Este una din cele mai frumoase cărţi, să ştiţi,” mă informează politicos noul meu torţionar. Da, da, este una dintre cele mai frumoase cărţi, iar Ella este una din cele mai josnice şi demne de dispreţ dintre femei. Dar oare ce-ar fi să o introduc pe Ella în lumea teologiei şi a patristicii? Oare ce impresie ar avea asupra apoftegmelor Sfântului Antonie şi ale altor Sfinţi Părinţi? Ce dezbateri teologice ar putea avea loc! Ce afront i-aş aduce aceluia ce veghează ca noi să fim desăvârşiţi în păcatele şi în decăderea noastră! Ce ofensă, ce provocare! Cât de mult îmi plac provocările şi declaraţiile de război! În luptă însă, vocaţia mea este de dezertor. Rămân credincios aceleaşi tabere, însă nu rămân fidel şi luptei, şi războiului.