Despre neajunsul de a nu te fi nascut

Atunci cand m-am nascut, aruncat afara in lumea incarcata cu suferinte, umilinte si mizerie, vazand in ce afacere nenorocita am intrat, am scos un racnet oribil de revolta si am batut cu pumnul in masa de operatie. Doctorii s-au privit intai mirati, iar apoi mi-au executat fara a cracni ordinele. Suparat fiind pe viata am cerut urgent o sticla de bourbon bun, calitate maxima. Dupa o perioada agasanta de asteptare mi-au venit cu o sticla de vodca din cele mai ieftine. Am desfacut-o si am luat o gura. Am scuipat apoi dezgustat pe gresia imputita si murdara de sange si alte fluide corporale.
Dar cumva cumva trebuia sa vin de hac experientei asteia nefericite. Simtind ca merita si plamani mei sa se bucure de o asemenea ospat, am cerut un trabuc cubanez din cel mai bun tutun insa cum am prevazut lipsurile asistentelor si doctorilor si incapacitatea lor in a-mi aduce cele trebuincioase am umflat rapid un pachet cu tigari ieftine si proaste din buzunarul unei tinere asistente cu suflet mare si generos ca Venus din Willendorf. Parca durerea incepea sa ma mai lase, iar depresia sa se estompeze. Ii venisem de hac in mod miraculos fara artificii, fara xanaxurile si prozacurile ingerate de doctorii care imi devenisera prieteni de pahar.. Doar cu o amarata sticla de alcool, viata mi se parea roza, roz-rosiatic poate si din cauza ca eram plin de sange si o chestie vascoasa care se tinea de mine ca de scai de cand iesisem din uter..
Insa pe masura ce ma bucuram mai mult de viata intrebarile existentiale luau nastere fara voia mea si nu mi dadeau pace si cum prima mea salvare, alcoolul se dovedi in curand a fi ineficient, in mintea mea se prefigura o alta. Statea in fata mea. Sau mai bine zis. Eu eram in fata ei. Tanara, frumoasa, cu buze rosii asemenea sangelui care baltea pe jos si pe cearceafuri, o frumusete din povesti cu printese, cu un halat sumar, stramt si transparent din care cu nerusinare in afara reverului se insinua marginea neagra dantelata a sutienului. Spre deliciul meu binevoitoarea asistenta ma luase la pieptul ei. Dintr-o-data de la un radio vechi se auzea o superba simfonie. Aflam mult mai tarziu ca acea simfonie avea sa fie Iarna lui Vivaldi. In sfarsit stiam ca remediile mele sint complete. Ca acestea sint armele cu care o sa trec peste tot, cu care o sa uit de salonul infect in care ma nascusem, de asistentele si doctorii insensbili, de asistenta brutala ca un ofiter care ma luase de la pieptul tinerei mele binefacatoare, de toate umilintele pe care aveam sa le indur.